TENDINTE ACTUALE SI DE PERSPECTIVA PRIVIND PREGATIREA PE POSTURI IN JOCUL DE VOLEI

Serviciul

A devenit o actiune de atac, expresa lui orientare tactica subordonand biomecanica executiei, care nu urmareste simpla repunere a mingii in joc, ci direct punctul.

Specializarea jucatorilor de preluare determina marimea dificultatii serviciului, urmarindu-se atat cresterea fortei acesteia sau preluarea mingii, cat si distribuţia ei precis delimitata tactic.

Jucatorii utilizeaza prioritar un singur procedeu, cu constanta si eficienta deosebita.

Aruncarea mingii se face cu o mana sau cu doua, mai înalt sau mai jos, individualizat în functie de coordonare, particularitati de saritura si de lovire a fiecarui jucator.

Din 1999 se permite ca mingea sa poata atinge plasa în traiectoria ei si daca intra în terenul advers, este valabila iar faza de joc continua.

Preluarea serviciului

Este evidenta specializarea pentru preluarea serviciului, care se realizeaza de obicei în dispozitiv de 2 - 3 sau 4 jucători, mai ales acum cand s-a introdus libero-ul.

Libero-ul este un jucator specializat numai pentru preluare, avand voie sa joace doar în linia a 2-a, schimbarile facandu-se fara sa se anunte arbitrul.

Preluarea capata traiectorii medii înalte, ea cade pe ridicator favorizandu-i acestuia atacul direct, ridicarea din saritura, marcarea intentiei de ridicare si fenta, în ideea accelerarii constructiei de atac pe fragmentul de joc ridicator - atac si a crearii conditiilor optime pentru tragator. Preluarile gresite ramase în teren sunt foarte bine corectate de ridicator, care încearca sa le valorifice pentru joc de combinatii si nu simplist, de siguranta.

Contactul la preluare are loc într-un punct mai înalt fata de podea, data fiind traiectoria mai întinsa a executiei serviciului. Preluarea din serviciu din saritura se executa cu amortizare.

Constructia atacului

Codificata din 4 - 5 combinatii pentru faza I si alte 2 - 3 pentru faza a II-a a fiecarei situatii fundamentale, constructia atacului valorifica la maximum potentialul vitezei de deplasare si de executie în finalizare a fiecarui jucător.

Cresterea numerica si perfectionarea combinatiilor tactice pe baza sporirii considerabile a vitezei de circulatie a mingii, mai ales pe ultima traiectorie a circulatiei jucatorilor în faza de finalizare, confera ridicatorului importanta deosebita în reusita actiunilor colective. Participarea în combinatie se face cu solutia de atac pentru toti cei cinci jucători, echipa avand 2 - 3 jucatori specializati pentru atac din linia a II-a, de obicei în varianta aglomerarii atacului cu jucatorii liniei I într-o zona de fileu si atacul cu jucatorii din linia a II -a, cu jucatorul din zona diagonala.

Pentru constructia din linia I se urmareşte aglomerarea unei zone din teren cu doi jucători si dislocarea celui de-al treilea cu un jucator la blocaj si crearea, astfel, a unei zone prioritare de finalizare.

Combinatiile prioritare sunt construite pe mecanismul de „întinsa" în principal cu jucătorul din zona 3, care „actioneaza pentru atac din urcare" si scurta între zonele 3-2 sau din ridicare pe traiectorie întinsa pe zonele 4-3 avand sarcina de fixare a jucătorului din zona 3 adversa. In functie de varianta deplasarii lui se construiesc variantele de deplasare marcate ale celorlalti jucatori si cu finalizari în general în spatele jucatorului piston pentru timpul unu, „dublate" sau „departate", în zona de actionare a acestuia, cu ridicarea mingii, pe traiectorii scurte sau întinse. Ridicarile rapide, efectuate permanent din saritura si însotita de fenta capata ponderi marite în cadrul actiunilor de ridicare.

Eficienta atacului se mentine crescuta atat pe seama organizarii lui combinative cat si prin forta de lovire a mingii. Viteza de construire a actiunilor de atac este rezultanta exclusiva a vitezei de zbor a mingii pe fragmentul ridicator-tragator.

Finalizarea atacului combinativ cu participarea a doi tragatori se realizeaza în principal pe principiul „simultaneitatii si al alternantei" cu dublarea jucătorilor din atac sau cu depasirea la distanta de peste un metru cu desprindere pe un picior.

Apărarea

Apararile se organizeaza diferentiat, în functie de fiecare actiune tactica de atac pentru care se adopta si sarcini speciale, prioritar în sistemul cu zona 6 retras.

In general, la jocul combinativ pe timpul unu, jucatorii liniei I îsi repartizeaza pentru blocaj omenii în relaţia 1:1, iar jucatorii liniei a II-a avanseaza (zona 6 pe 6 metri, zonele 1 si 5 pe 4 metri), atacul advers expediind preponderent mingea în jumatatea dinspre fileu. La atacul pe timpul doi sau din ridicare semi-înalta se organizeaza blocajul grupat de doi jucatori si dublarea de jucatori din linia a II-a, corespondenta fara deplasare preconceputa sub blocaj, favorizand actiunea auto-dublarii.

La atacul din ridicare înalta si la atacul din linia a II-a se efectueaza blocaj de 3 jucatori, cu linia a II-a dispusa de regula în semicerc si retrasa pe limitele terenului sau cu aglomerarea unei jumatati de teren cu doi jucatori, celalalt actionand cu sarcini mai mari pentru dublarea blocajului. In general, acoperirea suprafetei terenului se face prin repartizarea suprafetei pe culoare, acoperindu-se cu jucatori specializaţi pe preluare în toate zonele din linia a II-a.

Plasamentul în aparare este favorizat de actiunea directa la minge a bratelor în blocaj, din care ies ceilalti jucători si vor actiona supraaglomerat pentru directiile posibile ale atacului în fata. In aparare jucatorii au pozitii foarte joase si mobile cu desfaşurarea greutatii prin ridicare si pasire spre directia de preluare pe momentul sariturii blocajului.

Fara teama fortei atacului advers se preia cu amortizare cu ambele maini pe traiectorii înalte si foarte înalte. Mingile ricosate din blocaj si sarite „depasite" de aparatori sunt în general recuperate prin lovire cu o mana, cu pumnul.

 Mingile plasate cu traiectorii boltite nu mai sunt eficiente, ele fiind usor preluate prin plonjon înainte, din deplasarea cu amortizare pe bratul de preluare sau cu contact al palmei pe podea, simultan cu caderea mingii, pe partea dorsala a palmei, realizand asa-zisa „parghie dura". Nu se mai utilizează plonjonul înapoi sau cu rulare pe spate, jucatorii nefiind preocupati de amortizarea caderii pe podea.

Blocajul

Pozitia de asteptare si plecare a celor 3 jucatori este foarte stransa pe centrul terenului (4 metri). Contributia lor devine deosebita prin actionare activa si agresiva direct la minge. Actiunea palmelor este de învaluire a mingii pe miscarea de întindere oblic-înainte, foarte agresiv, în terenul advers, fara deplasare laterala de cautare si marcare a directiei acoperite prin blocaj, chiar si la atacul de la distanta de fileu si la cel din linia a II-a, palmele „cauta" direct mingea, disparand acea nota de aşteptare, de pasivitate. Actionand direct la minge, fara alte mişcari suplimentare, se permite mai buna orientare a jucatorilor din aparare care vor putea ocupa oportun pozitii de asteptare în afara conului blocajului.

Repartizarea jucatorilor adversi din combinatie se face individual, în relatia 1 x l cu jucatorul care actioneaza în atac pe zona corespondenta fara „alunecarea" jucătorului în blocaj după atacul advers, care îsi poate schimba locul de finalizare în alta zona de pe lungimea fileului.

La atacurile din ridicare cu traiectorii semi-înalte pe fileu se organizează un blocaj grupat de 2-3 jucatori, direct la minge, permitand astfel mai buna orientare a jucatorilor din aparare, care vor putea ocupa oportun pozitii de asteptare în afara conului blocajului.

Tendintei jocului de a-si îmbogati continutul i se asociaza în paralel actiunea de valorificare a lui prin contributia jucătorilor de înalta clasa, al caror potential psiho-bio-motric si tehnico-tactic se ridica la nivel de eficienta al acestui continut înaintat. Insuficienta apreciere a importantei construirii jocului cu jucători de mare valoare conduce spre o grava eroare conceptionala, generatoare de imposibilitatea adaptarii reale a unui joc superior.

Intr-o sintetica analiza a orientarilor ce se desprind din voleiul actual, cu implicatii asupra prototipului jucatorului potrivit specializarii, se pot contura mai multe idei.

Implicarea actiunilor ridicatorului este determinanta în jocul colectivului. Principala lui sarcina este ridicarea pentru atac. In plus, el actioneaza foarte mult si cu eficienta crescuta în aparare si în asigurarea actiunilor. Este mai scund decat tragatorul, dar suficient de înalt ca sa poata actiona la blocaj si sa atace direct din preluare.

Este prompt, rapid în reacţii, cu un dezvoltat simt tactic si o înalta capacitate de cooperare si coordonare. Stapanirea pana la virtuozitate a executiei tehnice, a actiunilor potrivit specializarii, indici înalti de mobilitate a gandirii si creativitatii, anticiparea situatiilor si stapanirea de sine în momentele critice, îi confera o pozitie de lider în a sustine spiritul de combativitate a echipei.

Daca despre modelul ridicatorului putem spune ca a ramas sa actioneze, în general, în limitele acelorasi coordonate strategice ale jocului, maximalizandu-se nivelul de eficienta, pentru jucatorul tragator putem contura un model cu atribute extinse, caruia alaturi de suplimentarea valorilor înaltimii si a eficientei în atac şi blocaj, i se solicita o deosebita contributie în aparare. Se constata ca metodica pregatirii jucatorilor foarte înalti este destul de bine conturata la multe scoli voleibalistice atat timp cat jucatorii de peste 2 metri, cu un înalt nivel de maiestrie si îndemanare, reusesc sa atace cu dezinvoltura în multe faze rapide, pe fond de deplasare si solicitare multipla si sa preia din aparare cu precizie si acrobatie.

Indiferent de unele pareri este evident ca viitorul apartine tragatorilor forte buni în jocul colectiv cu înalta eficacitate, atat în actiunile din linia I cat şi din linia a II-a. Jucatorii vor trebui să greseasca cat mai puţin.

Modelului de tragator i se asociaza în principal siguranta executiei în conditiile înaltei solicitari psihice si functional motrice, anticiparea situatiilor, gandirea operativa, concentrarea si distributivitatea atentiei, coordonarea miscarilor si viteza de reactie la obiectul de miscare.