Invatam din mers, mereu...

       Uneori, primesti lectii de viata de unde te astepti mai putin... prinsi in banalul cotidian, nu ne mai bucuram de fiecare clipa frumoasa, ajungem sa le traim cu un firesc nonsalant, uitand sa mai zabovim asupra lor si sa le stoarcem tot ce vor sa ne transmita...nu mai privim, nu mai analizam, nu ne mai intristam si nu ne mai veselim, ajungand un fel de roboti, prinsi in chingile lucrului repetat zilnic, pana la automatizare...
       Zilnic traiesc si imi desfasor activitatea in sala de sport, facand si indemnandu-i pe altii sa faca sport, sa faca miscare. Dar niciodata nu am trait emotiile pe care vreau sa vi le impartasesc acum, si voua...
       Nu de mult, am fost solicitat sa asigur o fereastra unui grup cu nevoi speciale, unor oameni cu anumite dizabilitati. Am facut-o si am ramas sa-i privesc. Parca niciodata nu am vazut atata bucurie pe fata celor care practicau vreun sport. Toti cei care venisera in carucioare sa se "miste" participau cu atata elen si insufletire incat m-am blocat. M-am bucurat enorm pentru ei si am inteles ca viata e mult mai complexa decat am crezut-o. Si am inteles ca trebuie sa gasim in fiecare clipa un moment de implinire, ca e de datoria noastra sa traim in prezent si nu rupti de realitate. Imaginile, sper eu, vor vorbi de la sine...

       Sper sa nu deranjeze pe nimeni ca am publicat aceste poze, dar mi se pare ca reprezinta cea mai buna pledoarie pentru miscare. Multi dintre noi nu au facut niciodata ceea ce au reusit sa faca acesti oameni. Bravo lor! Le sunt alaturi si imi indrept toate gandurile frumoase catre ei!

Meciul devenit traditie: profesori vs. elevi

         In fiecare an, de Zilele Scolii Colegiului National "C. Negri" Galati, in sala de sport este mare agitatie. Nu ca in restul timpului nu ar fi... Dar in aceasta perioada, vin competitiile: meciuri intre clase, meciuri intre licee si cate si mai cate. Cei care tot timpul anului au batut mingea pe teren au acum prilejul sa se afirme. E momentul in care se leaga prieteniile mai usor, subiecte comune se nasc si circula de la unul la altul cu viteza luminii si, in general, tot locul se umple de voie buna si antren.
        Si tot acum, pentru ca si profesorii au pasiunile lor, are loc meciul ( devenit traditional ) dintre selectionata profesorilor si echipa de volei-fete a scolii. Sala se umple pana la refuz, fiecare vrand sa-i vada la joc pe cei care le pun note. Si de ce nu, sa-i noteze la randul lor in functie de cat au fost de buni pe teren sau de simpatici...
        Nu se huiduie niciodata, este o sarbatoare a tuturor si nu exista antipatii, eventual doar simpatii "schimbatoare". Pentru ca galeria, in functie de faze, se bucura alaturi de profesori, dar si de elevi. Si sunt incurajati fiecare in parte, si se striga numele tuturor, se aplauda, si toti sunt doar cu zambetul pe buze.
        Cine nu a vazut ce se intampla poate nu intelege fenomenul. Dar puteti sa ma credeti pe cuvant ca asa este. De asta spun mereu, sarbatoarea aceasta nu trebuie ciuntita, schilodita, fragmentata. Din diverse motive, timpul alocat serbarii "Zilelor Scolii" s-a diminuat de la o saptamana la doua zile si acestea dupa un program scurt. Bucuria este mai scurta, activitatile mai putine si totul tinde sa devina doar o bifa in calendarul scolar. O datorie implinita la un anumit nivel.
        Impreuna putem si vom reusi sa facem cum a fost sau chiar mai mult decat inainte! Trebuie doar sa discutam despre asta, sa aratam cat ne-a placut, sa popularizam astfel de actiuni, sa aratam tuturor ca miscarea inseamna nu numai sanatate, ci si bunadispozitie, socializare, veselie... Sa aratam tuturor ca pe si langa terenul de sport se intampla foarte, foarte multe lucruri bune.
        Evident, o mie de vorbe nu fac mai mult decat doua imagini. Asa ca va las sa urmariti si sa apreciati dorinta, hotararea, pasiunea cu care se joaca. Si poate data viitoare veti fi si voi printre spectatori!