Intre pedagogie si "prostia sociala"

Articolul este scris de Adrian Majuru. Nu are nici o legatura cu fenomenul sportiv, dar imi permit sa-l redau in intregime, fara sa-i schimb nici o virgula, pentru ca mi se pare unul din cele mai frumoase si mai inspirate articole pe care le-am citit in ultima vreme.

Pedagogia, şcoala în general, are menirea să stopeze agresivitatea şi creşterea în volum a „prostiei sociale”. Aceasta din urmă „decuplează inteligenţele active, sugrumă critica de jos şi încurajează selecţia non-valorilor”. „Prostia socială” are propria-i elită, structurată pe măsură ce „turma se alcătuieşte: măgarul îşi ia doctoratul şi devine gânditor, câinii îşi iau licenţa în drept, primesc pistoale şi dreptul de a se considera lupi: lupi geto-daci. Limba devine limbaj şi limbajul lătrătură. Aplauzele şi uralele înlocuiesc opinia publică şi liberul arbitru”.
 

Potrivit lui Ion D. Sîrbu, „prostia socială” nu este altceva decât „o boală politică pe care popoarele mici o primesc obligatoriu de la marile popoare, după eliberare, război sau revoluţie prin corespondenţă”.

Pedagogia este la rândul ei subminată de sistemul socio-politic care o finanţează. Începând cu anii ’50 şi terminând cu deceniul opt al secolului XX, “liceele de elită au ajuns licee ale elitelor”, selecţia a devenit o “antiselecţie” şi „tot ce se învaţă nu e decât o simplă suprasolicitare a memoriei: inteligenţa, raţiunea şi imaginaţia au dispărut şi din metodică, şi din dialectica de catedră”. La rândul său, profesorul „a ajuns un simplu agent al controlului de stat: transmite elevilor frica, duplicitatea, semidocţia şi imoralitatea prin chiul şi hoţie. Ideile generale au murit, facem şi limbi fără limbă, gândim fără logică, cunoaştem şi ne cunoaştem fără morală, drept, psihologie”. Astfel că „toată speranţa în viitor a neamului nostru depinde de eventualii autodidacţi care, pe ascuns, liber, citesc şi învaţă alfabetul elementar al condiţiei umane”.

Sistemul de învăţământ socialist a creat prototipul tocilarului ca model de succes social şi piesă finită foarte apreciată de pedagogia modernă. Ce a însemnat dictatura „tocilarilor-roboţi deveniţi modele de fruntaşi la învăţământ, secondaţi de profesorii lor care au coborât de mult sub nivelul penibil al mediocrităţii laşe şi perverse”? Realismul-socialist în pedagogie a transformat matematica şi fizica într-un fel de „latină idiotizantă a unui nou Ev Mediu soclastic, intolerant şi dogmatic. Din 100 de elevi, doar cinci au real talent matematic, alţi 10 sau 15 zeloşi îi urmează tocind particular şi pe brânci (meditaţiile sunt şi azi în vogă) – iar restul îi imită, mimând înţelegerea, învaţă pe dinafară sute de probleme inutile, trăind cu spaima de examene, teste, trepte, admiteri”. Acesta este un posibil răspuns la bancurile cu ingineri din anii ’80, facultăţile Politehnicii fiind în epocă o „fata morgana” pentru majoritatea absolvenţilor de liceu, matematicieni talentaţi sau nu.

La rândul ei, literatura s-a făcut în aşa fel „încât nici un elev să nu mai dorească să recitească ceea ce i-a fost predat cu silnicie la catedră”. De peste 50 de ani, „experienţa socială şi morală a clasei se reduce la cunoaşterea directă a funcţionării mitei, relaţiilor şi corupţiei ce planează peste «lupta de clasă». La 16 ani există elevi (astăzi coborâm vârsta către clasele primare) care habar nu au care e diferenţa între instinct şi inteligenţă, în schimb ştiu precis cât costă o notă de trecere la treaptă sau admitere”.

Astfel că am ajuns să foiască în jurul nostru „nimicologii cu titluri şi decoraţii” şi nu ar trebui să mire dacă trăim deja ziua “în care cuvântul patrie sau republică nu va mai putea fi scris decât încadrat în ghilimelele ridicolului. Aşa cum, în conştiinţa poporului, a ajuns să fie scris frumosul idol şi ideal democraţie”. Nu credem că este o exagerare atâta timp cât avem parlamentari care nu pot defini tipul de republică pe care o reprezintă legislatura lor. Dar să mai şi definească curentul politic pe care partidul lor îl promovează prin program şi strategii sau prin simpla denumire din siglă.

“Cât am fost profesor secundar” – povestea Ion D. Sîrbu, „de la catedră am ţinut lecţiile mele la nivelul celor de nota 7-8, deci cu mediocrii clasei, izolându-i de proştii periculoşi sau incurabili, dar şi de premianţi, de cele mai multe ori superiori şi îngâmfaţi”. De reţinut că „până vom ajunge să realizăm cei 6-7 oameni mari (sau cele 22 de genii la care visa Noica), trebuie să ne îngrijoreze degradarea, prostirea şi căderea spre mai jos a masei celor utili-mediocri, care duc lumea înainte şi care ar fi putut fi salvaţi şi săltaţi”.

Ar trebui însă să îngrijoreze şi degradrea umană a celor care se ocupă clipă de clipă de educaţia copiilor noştri. Când salariul mizerabil nu acoperă facturile restante, nu mai există dorinţă de a vorbi despre Balzac la literatură universală sau despre cotiledonate la biologie. Sărăcia perpetuată a distrus structura morală şi intelectuală a dascălilor. Fără voia lor. Începutul se cunoaşte, a fost acela al pedagogiei socialiste, care trebuia să fabrice „omul nou”, „care este” iar pe val.

„Adevărurile” care ies dintr-un Inspectorat Şcolar sunt mai monstruoase decât dinozaurii epocilor trecute. Mergeţi să le vedeţi chipurile, “să-i cântăriţi ca oameni. Ei au acum în mână sufletele întregului tineret, de ei depinde viitorul nostru, prin ei pierim ca spirit şi cultură”. Acesta poate fi un răspuns concret asupra bulibăşelilor organizatorice şi didactice de la bacalaureat şi variate teste naţionale, admiteri etc. Nu ştie stânga ce vrea dreapta. Chipurile profesorilor optzecişti l-au înfiorat şi pe scriitorul-profet Ion D. Sîrbu (la rândul său profesor): „De la o şedinţă a unui cerc didactic de specialitate ies în grupuri circa 20-30 de profesori de… matematică. Mă înfior. Cu excepţia câtorva tineri (ce par a suferi de ulcer perforat), majoritatea acestor «trupuri didactice» au nişte feţe de brute josnice. Monştri. Căpcăuni. Harpagoni, călăi, burtă-verde şi pristandale. Această categorie de dascăli are o putere enormă, câştigă cât vrea (meditaţiile particulare obligatorii cu elevii clasei sunt şi azi o realitate), poate fi greu controlată sau inspectată. Nu ştiu cum ar arăta un colectiv de antrenori de box sau de măcelari de abator, dar pe feţele acestor tartori ai învăţământului liceal citesc întreaga cruzime şi subomenescul acestor aşa-zise ştiinţe pozitive: dacă nu le completează cu morală, literatură, filozofie, devin pur şi simplu nişte jandarmi ai inteligenţei, nişte plutonieri ai spiritului şi libertăţii”. Nu cunoaştem câtă literatură cunosc profesorii de matematică, dar cunoaştem reţetele de murături şi sosuri comentate de profesoarele de limba română prin cancelarii plictisite. Sărăcia împinge la subterfugii culinare.

După 25 ani de libertate disimulată, încă mai „stăm prost cu maşina de selectat valori. Absolvenţii noştri ştiu atât de multe că nu ştiu mai nimic despre Mult, şi nimic despre Nimic. Mereu începem, rar continuăm, nimic nu ducem pînă la capăt: dar delirul şi sminteala cunosc o continuă carieră şi ascendentă”. Şi aceasta în timp ce „prostia se adună, formează un câmp de forţă al ei, putând să provoace molime, cutremure, inundaţii. Aduce după sine frică, foame şi frig”.

PEDAGOGIC GALATI, locul II la O.N.S.S., faza judeteana

          Felicitari!
          Felicitari echipei care astazi a invins si a devenit astfel, campioana pe Galati la volei fete – licee, echipa Liceului Teoretic “Emil Racovita”!
          Felicitari tuturor echipelor participante anul acesta la O.N.S.S.!
          Felicitari echipei noastre, Pedagogic Volley Team !
          Sunt mandru de voi fetelor, ati reusit sa jucati si sa demonstrati ca sunteti valoroase, ca formati o echipa frumoasa, puternica si unita! Felicitari pentru ca ati rezistat pana acum si ati depasit toate momentele dificile care v-au marcat pasii! Ati demonstrat ca iubiti acest sport, ca aveti valoare si ca meritati sa reprezentati culorile acestui liceu!

Un punct de vedere despre O.N.S.S. Parerea mea.

         Pentru ca postarea mea nu a ramas fara urmari si am primit cateva telefoane de la colegi ( unii doar amuzati ca vreau sa ma bat cu morile de vant, altii chiar interesati de cele scrise ), o sa insist si o sa detaliez putin cele afirmate cu putin timp in urma.
         O sa incep prin a va spune ca sunt profesor din anul scolar 1995-1996, si am inceput sa particip in competitiile organizate sub egida O.N.S.S. ( Olimpiada Nationala a Sportului Scolar ) din anul scolar 1996-1997. De atunci, fara pauza, am tinut echipa de volei-fete a liceului la care profesez. Basca ani la rand echipele de fotbal-baieti, baschet-baieti si, ocazional, rugby-tag ori baschet-fete.
         In timp, am observat ca nu le poti face pe toate odata, si inci un caz la fel de bine. Nu poti sa-ti imparti energia pe mai multe fronturi fara sa pierzi din randament. Asa ca, dupa o vreme am ramas numai cu echipa de volei. Dar, am observat si va pot spune multe din propria experienta.
         Aceasta olimpiada a sportului scolar a fost initiata, cu siguranta, pentru a dezvolta sportul de masa, pentru a implica in sistem cat mai multi copii. Pentru a-i aduce pe terenul de sport. Pentru a indeplini obiectivele sportului scolar, si anume de a crea emulatie si de a intari sanatatea copiilor nostri.
         Legandu-se de doua aspecte ( 1. elevii legitimati sunt inscrisi la scolile participante in competitii si trebuie sa le dam posibilitatea sa-si reprezinte scolile; 2. spectacolul fara jucatorii legitimati scade dramatic ), cei care sustin actualul regulament al O.N.S.S., pierd din vedere faptul ca aceste competitii sunt din ce in ce mai anoste, mai lipsite de farmec ( culmea! ) si ... mai sarace in numarul de participanti ( spectacolul creste doar la fazele finale, acolo unde se prezinta toate echipele calificate si toate sunt pline de legitimati ). Se poate crea o varianta care sa permita si accesul legitimatilor in joc, dar sa se si sustina in acelasi timp sportul de masa (nici eu nu sunt de acord cu crearea a doua tipuri de campionate in paralel - cu si fara legitimati - in primul rand datorita aspectului financiar ). De exemplu, la sporturile de echipa, trebuie sa se bage obligativitatea respectarii unei reguli: nu au voie sa intre in teren jucatori legitimati la cluburile sportive in proportie mai mare de 20 % din numarul total de jucatori ai echipei.
         Va spun sincer ca sunt din ce in ce mai multi profesori care vor sa renunte la a mai pregati echipele scolare. Si pe buna dreptate: de ce sa te mai chinui sa-i inveti pe elevi sa practice un sport anume, pentru ca atunci cand intri in competitie sa vina si sa te zdrobeasca o echipa plina de jucatori legitimati careia nu-i poti face fata, indiferent de orice si oricate antrenamente ai face tu... Plus ca elevii se simt debusolati in urma unui astfel de meci... Se va ajunge practic la paradoxul in care elevii legitimati vor participa la doua competitii ( campionatele scolare si cele pentru cluburile sportive ), iar ceilalti copii vor ramane linistiti in fata televizorului, calculatorului, jucandu-se, navigand pe internet sau socializand pe....facebook.

         Am vazut echipe frumoase, valoroase, distruse de aparitia a 3 - 4 legitimati. Cum? Jucatorii care isi pierdeau locul de titular nu se mai prezentau nici macar la antrenamente ( acolo unde de obicei legitimatii nu participa ) daramite la jocurile oficiale. Si asa, unele echipe, daca vreun legitimat nu ajungea la meci, nu mai aveau numarul necesar de jucatori pentru inceperea meciului. ( e si amuzant si trist in acelasi timp sa-ti vezi colegii transformandu-si masinile personale in adevarate taxi-uri numai pentru ca sa-si poata aduce in timp util jucatorii de care mai aveau nevoie pentru a putea incepe meciul )
          Am vazut echipe care castigau un campionat, dar care nu se puteau prezenta la faza urmatoare pentru ca jucatorii erau implicati in alte competitii sportive cu cluburile la care activau.
         Am vazut echipe care castigau orice meci fiind conduse de profesorul de matematica...
         Am vazut plictiseala pe fata jucatorilor legitimati care se prezentau la O.N.S.S. Si am vazut dezamagirea copiilor care se simteau nedreptatiti fiind pusi sa lupte in conditii inegale.
         Am vazut profesori care erau foarte buni cand prindeau o generatie de sportivi legitimati si care nici nu mai participau la competitii cand le plecau acesti jucatori care faceau totul pe teren.

         Am vazut competitia de volei fete - licee ( in municipiul Galati ) pe cand avea 11 echipe participante si traiesc acum dezamagirea sa particip intr-o competitie cu doar 5 echipe. Asta in conditiile in care s-au inscris doua echipe noi, anul acesta, pentru ca aveau jucatoare legitimate. Va povesteste toate aceste lucruri un profesor care este satul de atatia ani de asteptare in care sa vada ca se schmba un sistem prost si nedrept. Sincer va spun, daca s-ar fi jucat fara legitimati, eram un abonat permanent al fazelor superioare. Pentru ca am muncit. Am fost pasionat, faceam cate 3 antrenamente pe saptamana cu o echipa de amatoare. Ajunsesem sa ma bat cu echipele cu jucatoare de club. Nu sa le bat, dar sa le fac fata onorabil. Va spun drept, m-am cam saturat. Ma voi retrage si eu, asa cum au facut-o si altii. In curand, O.N.S.S. va insemna doar adunarea legitimatilor intr-o minicupa a scolilor. Poate vin altii mai norocosi, sa vada si sa traiasca alte vremuri!

         Multi mi-au spus ca sunt naiv, ca nu o sa ma trezesc niciodata. Ei bine, nu stiu cata naivitate a fost. Mai degraba a fost o dorinta nebuna de a participa intr-un sistem normal, corect si de a demonstra cat de bine imi fac treaba. Vroiam sa am satisfactia de a castiga un turneu pentru ca EU AM ANTRENAT, AM PREGATIT O ECHIPA si EU AM FACUT-O SA CAPETE VALOARE !!! Din pacate, puteti spune in continuare ca sunt un naiv, ca tot timpul am fost. Am crezut in cai verzi pe pereti.

         Daca sunteti profesori de educatie-fizica si chiar aveti o pasiune din a va face meseria ca la carte, limitati-va la ora de educatie-fizica. In rest, nu se merita!