MODELUL ACTIUNILOR DE JOC: LOVITURA DE ATAC

Lovitura de atac este o acţiune de finalizare care concretizează efortul echipei în faza de construcţie a atacului. Are în vedere trimiterea mingii în terenul advers prin lovire cu o mână şi este executată în urma unei sărituri prin care jucătorul ajunge să aibă contact cu mingea deasupra nivelului superior al fileului.

Procedeele de execuţie cele mai folosite sunt:

·         lovitura de atac pe direcţia elanului

·         lovitura de atac pe alte direcţii (procedeu întors)

·         lovitura de atac atac prin rotarea braţului(folosită mai rar)

Este o acţiune complexă, care necesită un bagaj minim de aptitudini motrice şi deprinderi.

Lovitura de atac pe direcţia elanului  este utilizată cel mai frecvent, mai ales la nivelul de bază al instruirii, având ca efect trimiterea mingii după lovire pe direcţia elanului. Momentele componente ale loviturii de atac sunt: elanul, săritura, lucrul braţelor, tehnica lovirii mingii, aterizarea şi deplasarea pentru fazele următoare.  Elanul se execută cu 1 sau 2 paşi, ultimul mai lung. Se blochează deplasarea prin frânare pe călcâi ceea ce duce la transformarea vitezei de deplasare orizontală într-una ascensională. Bătaia se poate executa simultan sau succesiv. Printr-o extensie energică a musculaturii membrelor inferioare corelată cu elanul energic al braţelor se asigură o săritură cât mai înaltă pe verticală. Mingea se loveşte în momentul când săritura este în punctul ei maxim. Alegerea momentului săriturii şi a locului de desprindere este în funcţie de traiectoria şi viteza de deplasare a mingii.

În timpul săriturii corpul atacantului este echilibrat, linia umerilor paralelă cu fileul. Truchiul în uşoară extensie, picioarele în uşoară flexie din articulaţia genunchiului, braţele ridicate peste nivelul capului, uşor flexate. Mingea se loveşte cu toată  palma deasupra liniei mediane imprimându-se o traiectorie descendentă. Aterizarea se face elastic pe ambele picioare.

Lovitura de atac pe alte direcţii este folosită cu scopul de a evita blocajul advers. Se execută de regulă pe de zona 3 şi 2 (dreptacii) sau 3 şi 4 (stângacii). Modul de execuţie este acelaşi cu a procedeului descris anterior, cu excepţia momentului lovirii mingii: în timpul săriturii jucătorul face o întoarcere de până al 45⁰ în direcţia laterală efectuării elanului, ajungând cu linia umerilor paralelă cu vechea direcţie de elan şi perpendicular pe minge. Astfel mingea este trimisă pe o traiectorie care ocoleşte blocajul.

În jocul avansaţilor se mai folosesc: lovitura de atac din ridicare scurtă, din ridicare în urcare, din ridicare întinsă, din linia a II-a.

GREŞELI FRECVENTE:

În momentele premergătoare săriturii:

·         ritmul paşilor este prea lent sau uniform;

·         ultimul pas de elan este scurt; braţele nu efectuează mişcarea de avântare;

·         bătaia se efectuează pe vârfuri;

În timpul zborului:

·         coordonare greşită a întâlnirii cu mingea;

·         lovirea mingii de jos în sus;

·         lovirea mingii fără flexia palmei pe antebraţ;

În finalul acţiunii:

·         aterizare dezechilibrată;

·         braţul de lovire coboară rigid;

·         neurmărirea mingii cu privirea.

Traseul metodic  pentru învăţarea loviturii de atac pe direcţia elanului:

·         elan, bătaie, săritură, lovirea mingii susţinute;

·         atac peste fileu din minge oferită;

·         atac din minge ridicată;

·         preluare din minge oferită, ridicare înainte, executarea loviturii de atac;

·         preluare din serviciu, ridicare înainte, lovitura de atac.